Mi-a atras atenţia zilele astea gestul lui Alexandr Bilinkis, preşedintele consiliului de directori al fabricii „Orhei-Vit”. Acesta a declarat că întreprinderea pe care o conduce le va acorda sinistraţilor un ajutor de 200 mii lei. „Considerăm că e datoria fiecăruia dintre noi să fie alături de cei care şi-au pierdut casele şi tot ce au agonisit o viaţă” şi-a explicat gestul omul de afaceri. Faptul că şi alţi oameni de afaceri au procedat la fel în ultimele săptămîni mi se pare un pretext potrivit pentru a discuta despre solidaritate.
Solidaritatea adevărată e imboldul conştiinţei. Solidaritatea adevărată e aceea cînd îl ajuţi pe cel lovit de soartă nu la sugestia cuiva, ci pentru că asta vrei tu. Însă datoria de a-l ajuta pe sinistrat e doar morală şi nu ţine de domeniul dreptului. Statul nu ar trebui să mă constrîngă să-l ajut pe altul. Pentru că ce solidaritate e aceea impusă de o autoritate? E una falsă, cu siguranţă.
Îmi amintesc, în această ordine de idei, că în 2008, cînd inundaţiile au atacat prima dată casele oamenilor din lunca Prutului, guvernarea de atunci a îndemnat nişte agenţi economici să ajute sinistraţii, construindu-le case. Agenţii economici s-au conformat, dar pe mine şi acum mă frămîntă gindul: ar fi făcut-o toţi şi fără îndemnul puterii? Au făcut-o mai mult dintr-o sinceră dorinţă de a ajuta oamenii sărmani sau pentru că îndemnul puterii nu poate fi neglijat? E greu de spus.
E bine însă că actuala putere nu îndeamnă anumiţi agenţi economici să fie solidari într-un anume fel.
Doar atunci cînd fiscul nu e o sperietoare, cînd sîntem liberi fiecare să ajutăm sau nu pe altcineva, avînd ca arbitru propria conştiinţă, putem vorbi despre o societate normală. Doar atunci societatea are nevoie de contribuţia noastră.
Iar atunci cînd marea majoritate a moldovenilor va înţelege că ajutorarea celor năpăstuiţi e mai degrabă datoria morală a membrilor societăţii decît obligaţia maşinăriei statale, cînd marea majoritate a moldovenilor va înţelege că liniştea proprie e foarte relativă atunci cînd cei din preajmă suferă, vom trăi deja într-o altă epocă, într-o ţară mult mai frumoasă şi mai confortabilă.
