Există o prejudecată înrădăcinată în conştiinţa multor ziarişti autohtoni şi anume aceea că emisiunile matinale trebuie să fie burduşite cu frivolităţi – banalităţi – vorbe haioase. Ideea e că dis-de-dimineaţă omul trebuie binedispus, înveselit, că lucrurile grave-serioase trebuie lăsate pentru seară. În consecinţă, multe emisiuni matinale conţin dialoguri care vor doar să ne amuze, discuţii pigmentate cu zîmbete şi accese de veselie.
Altceva e că de dragul voioşiei exuberante, se calcă deseori în străchini, se ajunge la penibil. Am ascultat deunăzi discuţia moderatorului unui telematinal cu o vedetă recentă. Ambii interlocutori erau veseli, cu zîmbetul pe buze, rîdeau şi glumeau, spuneau fleacuri. Emisiunea se depăna conform reţetei succesului prestabilite. Însă la un moment dat, vedeta a pronunţat pe nepusă masă cuvîntul CRIZĂ.
O asemenea abatere de la şablonul amuzamentului nu era fireşte prevăzută. De aceea, moderatorul a readus imediat discuţia în albia veseliei debordante: “Lasă criza asta, că-i mai mult în capetele unora!” Vedeta s-a conformat, discuţia a revenit pe făgaşul frivolităţii, dar sentimentul penibilului la telespectatorii reflexivi cred că a rămas.
Păi, cum ar trebui să reacţioneze omul copleşit de griji, care simte realmente efectele crizei, la auzul ştirii că această criză nu merită atenţie, că ea e o proiecţie a fanteziei debordante a unora? Poate să rîdă cu gura pînă la urechi?
Altceva e că de dragul voioşiei exuberante, se calcă deseori în străchini, se ajunge la penibil. Am ascultat deunăzi discuţia moderatorului unui telematinal cu o vedetă recentă. Ambii interlocutori erau veseli, cu zîmbetul pe buze, rîdeau şi glumeau, spuneau fleacuri. Emisiunea se depăna conform reţetei succesului prestabilite. Însă la un moment dat, vedeta a pronunţat pe nepusă masă cuvîntul CRIZĂ.
O asemenea abatere de la şablonul amuzamentului nu era fireşte prevăzută. De aceea, moderatorul a readus imediat discuţia în albia veseliei debordante: “Lasă criza asta, că-i mai mult în capetele unora!” Vedeta s-a conformat, discuţia a revenit pe făgaşul frivolităţii, dar sentimentul penibilului la telespectatorii reflexivi cred că a rămas.
Păi, cum ar trebui să reacţioneze omul copleşit de griji, care simte realmente efectele crizei, la auzul ştirii că această criză nu merită atenţie, că ea e o proiecţie a fanteziei debordante a unora? Poate să rîdă cu gura pînă la urechi?
