Mulţi au văzut, probabil, reportajul PRO-TV-ului despre poliţiştii accidentaţi în urma impactului unor maşini. Ziua-n amiaza mare doi poliţişti răniţi, însîngeraţi, zac minute în şir pe o stradă din Chişinău fără să fie băgaţi în seamă. Nişte concetăţeni de-ai noştri trec nepăsători pe lîngă poliţiştii care au nevoie de ajutor imediat. Un microbuz îi ocoleşte cu nonşalanţă ca şi cum victimele accidentului ar fi nişte pietre, nişte obiecte neînsufleţite.
O fi indiferenţa acelor trecători o purtare ciudată şi deviantă? Mă tem că avem de-a face cu un fenomen mult mai grav. Numai cine nu a trăit în acest spaţiu în ultimii 20 de ani îşi poate imagina că acest caz e o abatere regretabilă de la normă. Am impresia că sîntem de multă vreme o societate aflată în agonie morală, că ne-am transformat încet-încet într-o masă de oameni confuză, dezagregată. Mai curînd bunul-simţ şi ajutorarea au devenit acum rarisime, pe cînd imoralitatea şi indiferenţa au luat proporţii înspăimîntătoare.
Am auzit o explicaţie frivolă a acestei indiferenţe strigătoare la cer: reputaţia unor poliţişti lasă chipurile de dorit, multă lume a avut probleme cu poliţişti corupţi şi nedrepţi şi, prin urmare, e dezgustată de poliţie. Chiar dacă ar fi aşa, cetăţenii care au trecut nepăsători pe lîngă poliţiştii răniţi nu au nici o scuză. Păi, ce ar fi dacă şi medicii ne-ar trata selectiv, în funcţie de profesia şi opţiunile noastre politice? Şi parcă numai poliţiştii suferinzi se confruntă cu indiferenţa? Amintiţi-vă numai cîţi şoferi imorali au dat bir cu fugiţii după ce au accidentat grav copii şi bătrîni.
Cred că o societate sănătoasă trebuie să se ocupe constant de condiţia de OM, de MORALITATE. În această privinţă am degradat mereu în anii tranziţiei. De vină e şi sărăcia, zic unii. Să admitem că e aşa. Numai că şi această sărăcie endemică nu va fi niciodată învinsă dacă vom neglija bunul-simţ.
O fi indiferenţa acelor trecători o purtare ciudată şi deviantă? Mă tem că avem de-a face cu un fenomen mult mai grav. Numai cine nu a trăit în acest spaţiu în ultimii 20 de ani îşi poate imagina că acest caz e o abatere regretabilă de la normă. Am impresia că sîntem de multă vreme o societate aflată în agonie morală, că ne-am transformat încet-încet într-o masă de oameni confuză, dezagregată. Mai curînd bunul-simţ şi ajutorarea au devenit acum rarisime, pe cînd imoralitatea şi indiferenţa au luat proporţii înspăimîntătoare.
Am auzit o explicaţie frivolă a acestei indiferenţe strigătoare la cer: reputaţia unor poliţişti lasă chipurile de dorit, multă lume a avut probleme cu poliţişti corupţi şi nedrepţi şi, prin urmare, e dezgustată de poliţie. Chiar dacă ar fi aşa, cetăţenii care au trecut nepăsători pe lîngă poliţiştii răniţi nu au nici o scuză. Păi, ce ar fi dacă şi medicii ne-ar trata selectiv, în funcţie de profesia şi opţiunile noastre politice? Şi parcă numai poliţiştii suferinzi se confruntă cu indiferenţa? Amintiţi-vă numai cîţi şoferi imorali au dat bir cu fugiţii după ce au accidentat grav copii şi bătrîni.
Cred că o societate sănătoasă trebuie să se ocupe constant de condiţia de OM, de MORALITATE. În această privinţă am degradat mereu în anii tranziţiei. De vină e şi sărăcia, zic unii. Să admitem că e aşa. Numai că şi această sărăcie endemică nu va fi niciodată învinsă dacă vom neglija bunul-simţ.
